Măsura 6 – Dezvoltarea exploataţiilor şi a întreprinderilor
Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri (zona ITI – Delta Dunării)
Valoare finanţare: Între 0 si 50.000 EUR pe proiect.
Solicitantul trebuie să respecte următoarele:
să fie persoană fizică autorizată/ întreprindere familială/individuală sau persoană juridică română;
să acţioneze în nume propriu.
N.B.! Tânărul fermier solicitant al sprijinului de instalare nu trebuie să deţină acţiuni în alte societăţi care desfășoară activități agricole.
Solicitanți eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură sunt:
– Tânărul fermier în conformitate cu definiția prevăzută la art. 2 din R(UE) nr.1305/2013, care se instalează ca unic șef al exploatației agricole;
– Persoana juridică cu mai mulți acționari unde un tânăr fermier în sensul art. 2 din R(UE) 1305/2013 se instalează și exercită un control efectiv pe termen lung în ceea ce privește deciziile referitoare la gestionare, la beneficii și la riscurile financiare legate de exploatație.
SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este de sprijinire a stabilirii pentru prima dată a tinerilor fermieri ca șefi/ conducători unici ai unei exploatații agricole.
OBIECTIVE:
· Creşterea numărului de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie, fiind încurajați să devină competitivi, să se asocieze, să participe la lanţurile alimentare integrate;
· Îmbunătăţirea managementului, creşterea competitivităţii sectorului agricol şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igienă şi bunăstarea animalelor și siguranţa la locul de muncă;
· Crearea posibilității tinerilor fermieri rezidenți, cu un minim de cunoștinte de bază, în vederea instalării ca şefi/ conducători ai exploatației agricole.
· Încurajarea tinerilor și a familiilor din mediul rural de a se stabili în mediul rural, ceea ce va crea un efect pozitiv asupra economiei naționale în general.